Mesajul lui Edi Iordănescu, după tragerea la sorți în care România a picat în grupa E la EURO 2024! Prima reacție a selecționerului vine cu o misiune clară pentru fotbaliștii români

Mesajul lui Edi Iordănescu, după tragerea la sorți în care România a picat în grupa E la EURO 2024! Prima reacție a selecționerului vine cu o misiune clară pentru fotbaliștii români
  • Publicat:

Mesajul lui Edi Iordănescu, după tragerea la sorți în care România a picat în grupa E la EURO 2024, a fost exprimat de selecționer la scurt timp după încheierea ceremoniei organizate de UEFA la Hamburg.

După cum se știe deja foarte bine, tricolorii se vor duela la turneul final din vara anului viitor din Germania cu Belgia, Slovacia și câștigătoarea barajului de pe ruta B din Liga Națiunilor, în care se află în luptă Israel, Bosnia, Ucraina și Islanda.

Mesajul transmis de Edi Iordănescu, după tragerea la sorți a grupelor de la EURO 2024

Antrenorul în vârstă de 45 de ani a ținut să transmită că prezența la Campionatul European va aduce o nouă misiune pentru el, staff-ul său și jucători, aceea de a se ridica toți la un nivel mai înalt ca până în prezent, iar pentru acest lucru fotbaliștii au nevoie să se impună la echipele lor de club și să bifeze cât mai multe minute pe teren, cu rezultate notabile.

„Cel mai important este că suntem aici, ne vom baza pe munca noastră. De acum totul merge la următorul nivel, e o provocare pe care o îmbrățișăm, când ești printre cei mai buni, nu e ușor. Dacă nu credeam, nu eram aici. Trebuie să dea ce-i mai bun la cluburi, să fie pregătiți”, a spus Edi Iordănescu, potrivit sport.ro.

Chiar dacă selecționerul a încercat, pe bună dreptate, să evidențieze faptul că România nu va avea parte de misiuni ușoare la EURO 2024, senzația generală în fotbalul românesc este cea că „tricolorii” au beneficiat de destul de mult noroc la această tragere la sorți. 

Mergem pe aceeași linie extraordinară și am avut șansă deosebită. Așa a fost și în preliminarii și trebuie să profităm. E o calitate importantă pentru cine o are. E o grupă foarte echilibrată. Ucraina este puternică, au stare de spirit deosebită din cauza războiului. Ucraina va câștiga bineînțeles play-off-ul, iar în cealaltă grupă văd Grecia, iar dincolo Polonia.

 

Sperăm ca România va continua trendul ascendent și va reuși să treacă peste Slovacia. Cu Belgia putem juca, deși sunt obișnuiți cu turneele finale. Depinde ce jucători sănătoși va avea Ucraina la turneul final. La ei totul depinde dacă vor juca și vor fi titulari.

 

Ai noștri au căpătat o încredere extraordinară. Nu invididual vom rezolva rezultatele, ci printr-un colectiv foarte puternic. Echipa a fost extrem de competitivă. O grupă foarte echilibrată și putem fi optimiști, cu siguranță. Echipa României va fi în regulă”, a spus, de exemplu, Mircea Lucescu, la PRO TV. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Florinel Coman, în afara lotului! Antrenorul de la Al-Gharafa a luat o decizie surprinzătoare: echipa, făcută praf
Florinel Coman, în afara lotului! Antrenorul de la Al-Gharafa a luat o decizie surprinzătoare: echipa, făcută praf
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a…
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în aer!”
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cum arată Brigitte Pastramă după ce a dispărut din showbiz. Nu o recunoaște nimeni: și-a topit acidul din buze și nu mai are extensii
Cum arată Brigitte Pastramă după ce a dispărut din showbiz. Nu o recunoaște nimeni: și-a topit acidul din buze și…
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Meteo: O nouă avertizare de vreme rea, emisă de ANM. Cod galben de ploi în sud-estul și centrul României
Meteo: O nouă avertizare de vreme rea, emisă de ANM. Cod galben de ploi în sud-estul și centrul României
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Ce face, în fiecare zi, fosta noră a celebrului milionar român care şi-a înşelat soţia timp de 16 ani: E terapie curată
Ce face, în fiecare zi, fosta noră a celebrului milionar român care şi-a înşelat soţia timp de 16 ani: E…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Se CONFISCĂ telefonul. Poliția te verifică fără întrebări. UE a dat ordin
Se CONFISCĂ telefonul. Poliția te verifică fără întrebări. UE a dat ordin
"De data asta nu mai scapi" - Fata de 18 ani UCISĂ, la Bacău, de un vecin...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, respinsă de judecătorii CCR
Candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, respinsă de judecătorii CCR
În cât timp se prescrie, de fapt, o sancțiune rutieră?
În cât timp se prescrie, de fapt, o sancțiune rutieră?
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta celor doi. Cum au arătat tortul și mărturiile
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta celor doi. Cum au arătat…
×